Filă de jurnal

Prima zi de vacanta… Dupa o noapte dormita, in sfarsit, integral, m-am trezit cu ganduri mari si dorinta de a nu lasa ziua de azi sa treaca pe langa mine. Insa rutina a pus foarte curand stapanire pe mine si astfel, ma trezec ca e amiazul si eu n-am facut mai nimic. Dornica de a-mi aerisi mintea dupa o sesiune lunga si solicitanta, am deschis un site de poezii romanesti, ca demult n-am mai citit poeziile clasicilor nostri. Sarind de la un autor la altul, am ajuns la un nume care nu-mi spunea nimic: Magda Isanos si plimbandu-mi privirea peste titluri gasesc poezia “Murim ca maine”. E o poezie draga mie si mult timp nu am stiut de cine a fost compusa, apoi am gasit-o intr-o carte, dar n-am retinut autorul, de fapt, autoarea, iar azi, cand am dat de ea, m-am bucurat si am recitit-o. De fapt, daca stau putin sa ma gandesc, o stiu pe de rost. Ma infior de fiecare data cand o citesc, e o poezie profunda si cu mare adevar in ea, care ma face sa meditez serios la viata mea.  Fara sa mai lungesc vorba, hai s-o cititi si voi:

Murim… ca maine

de Magda Isanos

E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voiosi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu păr din care siruie racoare…

Si iarba asta o să mai rasara,
iar luna tot asa o să se plece,
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oara.

Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
când viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate

si celalalt – si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim.

Pareri de rau mi se strecoara in suflet gandinu-ma la vorbele-mi taioase cu care i-am “blagoslovit” pe cei din jur. Mi-e rau cand ma gandesc ca mi-am trait viata dorind sa iubesc, dar sfarsind adesea prin a aduna ura, ranchiuna si amaraciune in inima-mi egoista. Si cand privesc in trecut, imi doresc sa fi fost mai chibzuita, mai altruista, mai rabdatoare si plina de dragoste.

Ca tot se vorbeste zilele astea de dragoste, oare cati dintre noi stim sa iubim cu adevarat?  Oare sa fie dragostea un simplu sentiment, un simplu “Te iubesc”, un cadou sau o floare?

Si-apoi, la primul conflict, dragostea sa se usuce asemeni petalelor de trandafir?

Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gâneste la rau,  nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevar acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. (1 Corinteni 13:4-7)

Asta inseamna adevarata dragoste. E greu, stiu, dar nu imposibil. A urî stă in natura umană, e ceva ce stie oricine sa faca, insa a iubi e o arta, nu toti stiu sa iubeasca, desi de zis, o zice toata lumea.

“Când viata e de-abia o picatura”… renunta la ura! Iubeste cu toata inima si pe toata lumea! Singurul drum spre fericire e iubirea! Sa dai…chiar daca nu stii ce vei primi in schimb! Insa un lucru e sigur, poti sa o faci! Si daca nu crezi, priveste la Isus!

El a dat totul, s-a dat pe Sine pentru niste  oameni care il urau, pentru niste oameni care il vor uri. Asta e dragostea adevarata!

Iubeste! Iar daca nu ti se raspunde cu aceeasi moneda, trage aer in piept si continua sa iubesti!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s