no title

Printre stropii de ploaie

ce cad cu o persistență tulburătoare,

melancolia-și caută tovarăși.

Cu mic, cu mare,

pământenii se lasă prinși în a ei amețitoare vâltoare.

Plânge cerul peste lumea plină de păcat,

disperare și durere.

Când de Dumnezeu toți au uitat

Orice-ar zice, este doar tăcere.

Cât mai rabdă Cerul triste panorame?

Cât mai cade ploaia peste buni și răi?

Cât mai răsare luna în fiecare noapte

peste munți și văi?

Anotimpuri triste trec în mare grabă

peste oameni și păsări,

peste flori și insecte,

însă cu tristețe, omul trece și el

fără a prevedea ce se va face  cu el.

Astăzi, cît încă sângele pulsează în vene

să ne desprinem de humă, să învingem ploaia,

trecând peste obstacole și lene,

să depășim bariere

și, plini de curaj,

să începem să luptăm cu prejudecata, cu ura, cu răul,

să trăim o viață adevărată,

nu doar o umbră,

să avem propria viață,

originală, reală.

Realizând că timpul trece oricum,

să chibzuim fiecare secundă,

să ne urmăm chemarea, să nu zăbovim pe drum,

să vestim îndurarea,

dovedind iertarea,

dragostea,

pacea.

Căci Ținta noastră este dincolo de nori,

dincolo de ploaie,

dincolo de noroi,

iar Cerul se atinge cu inima, nu cu inteligența,

nici cu dibăcia.

Deci,

iubește-L pe Cel ce întâi te-a iubit

și lasă-te de-a Lui iubire copleșit.

Iar apoi, acolo unde ești

pur și simplu împarte din ceea ce ai primit.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s