Ce-mi doresc eu mie

Am întors o nouă filă din viața mea. Foarte repede. Și dacă mă uit la celelalte file, întoarse deja, realizez că…

 

….mi-aș dori să-mi amintesc zi de zi că„a fi” e mult mai important decât „a face”.

Îmi doresc sa învăț toate lecțiile pe care Dumnezeu vrea ca eu sa le învăț și să fac acest lucru cu o atitudine de recunoștință și bucurie.

Imi doresc să pun în aplicare vasta teorie pe care am acumulat-o de-a lungul anilor și să trăiesc ceea ce spun, cu alte cuvinte… să nu fiu o ipocrită.

Imi doresc să înțeleg o dată pentru totdeauna că nu trebuie să înțeleg eu totul. Unele lucruri nu trebuie înțelese, altele vin cu morala la sfârșit, iar altele ni se revelează pe parcurs, iar dacă nu înțeleg un lucru nu înseamnă că sunt pe un drum greșit sau că sunt incapabilă să înțeleg adevărurile vieții.

Imi doresc să ajung la un armistițiu durabil între inimă și rațiune…

Imi doresc să renunț la orgoliul meu și la dorința de a avea dreptate și să admit că mai am multe de învățat de la viață, în loc să pretind că le știu pe toate…

Imi doresc să-i iubesc pe oameni pentru ceea ce sunt ei, nu pentru ceea ce îmi oferă, să le ofer toată atenția mea atunci când vorbim, fără a-mi lăsa gândurile să zboare la următorul lucru pe care îl am de făcut.

Imi doresc să ascult cu adevărat pentru că știu ce dureroase sunt conversațiile în care simt că persoana de lâng mine e oriunde, numai nu cu mine.

Imi doresc să zâmbesc mai mult, chiar și când planurile mi se dau peste cap sau când oamenii sunt prea ocupați ca să fie amabili.

Imi doresc să-mi asum toate eșecurile făra a mai găsi scuze și persoane pe care să dau vina, să fiu îndeajuns de matură pentru a spune : „Am greșit”, dar și să-mi ofer a doua șansă, acceptând că sunt om și am voie să greșesc.

Imi doresc să fiu optimistă în ciuda tuturor lucrurilor care mă fac să pun un „Nu” înainte de orice afirmație.

Și apropo de „Nu”, îmi doresc să spun NU ! persoanelor care vor să mă manipuleze și să mă facă să mă simt prost dacă spun „Nu” !

Imi doresc să-mi înfrunt toate temerile și uriașii cu curaj, știind că nu sunt singură, ci am un Ajutor în toate.

Imi mai doresc să nu renunț la a visa chiar dacă uneori mi se pare că au cam apus acele timpuri.

Imi doresc să mă trezesc în fiecare dimineață cu inima bătându-mi de bucurie, nu de teamă, așteptându-mă să am o zi minunată, cu provocări și oportunități, nu cu obstacole și probleme.

Imi doresc să spun adevărul cu dragoste și tot din dragoste să învăț că uneori tot ce trebuie să fac e să tac.

Imi doresc să ajung la bătrânețe și să privesc în urmă zâmbind, fără regrete sau „ce-ar fi fost dacă… ?”

Imi doresc să fiu conștientă în fiecare clipă că orice mi s-ar întâmpla, sunt mereu ocrotită de Tatăl meu ceresc și nimic nu mi se poate întămpla fără ca El să permită.

Imi doresc să nu mai trăiesc pentru mine, ci pentru El și prin El, slujindu-i pe semenii mei într-un mod dezinteresat și atruist.

Imi doresc să privesc mereu spre Țintă și să nu uit că eu nu aparțin acestui pământ, ci adevărata mea casă e sus în Cer.

Multe îmi doresc eu mie, dar cel mai mult îmi doresc ca Dumnezeul meu cel viu și prezent în cele mai mici detalii din viața mea să fie cel slăvit și onorat prin tot ce fac și spun.

Asta îmi doresc mie, dar îți doresc și ție. Nu trebuie să fie Anul Nou sau ziua ta de naștere ca să-ți evaluezi viața și să-ți stabilești noi priorități…

Și un ultim gând care îmi stă pe suflet de când l-am auzit : „Nu-ți trăi viața pentru ceva ce va muri o dată cu tine.”

Așa să fie ! 8dfc1a17e345cdde90b6f43d14b0629d

Advertisements

8 thoughts on “Ce-mi doresc eu mie

  1. “Și apropo de „Nu”, îmi doresc să spun NU ! persoanelor care vor să mă manipuleze și să mă facă să mă simt prost dacă spun „Nu” !”

    Sincer să fiu, aici e şi una din strădaniile mele. Se pare că se poate, până la urmă!

  2. Aristotel constata cu multi ani in urma, ca “suntem ceea ce facem in mod repetat…” – deci “a face”, e cel putin la fel de important ca “a fi”, pentru ca asa devenim, facand, fiind :)…ca vorba de la urma “..that`s life!”

    1. Si asta e adevarat. Si totusi, prefer ‘sa fac’ pentru ca ‘sunt’, nu ‘sa fiu’ pentru ca ‘fac’, pentru ca pot ‘sa fac’ multe din ipocrizie, fara ‘sa fiu’…
      De exemplu acum fac filosofie, dar nu sunt filosof, iar rezultatul e dezastru. :))

      1. :)…acolo, in afirmatia aia a lui Aristotel, accentul nu cade neaparat nici pe “a face”, nici pe “a fi”…ci pe “repetitie”…fapta care devine… mod de viata…

        Prin urmare numa daca filozofam in mod repetat…ajungem sa fim filozofi 🙂 …tot asa dupa cum mintind in mod reptat devenim mincinosi, furand in mod reptat e clar ca suntem hoti..etc, etc, etc…

        Plus ca nu tre` SA FII d`acord cu Aristotel! 🙂 Inca e libertate, FACI cum vrei…

  3. …dar nu, nu poti sa faci multe din ipocrizie, fara sa fii…ipocrita…sorry da nu se poate 🙂 (Sper sa nu te simti atacata, ca nu te atac chiar deloc, discutam ideea de a fi si de a face)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s