Pledoarie pentru Biserică

Ce îți vine în minte prima dată când auzi cuvântul biserică? O clădire impunătoare? Poate niște vitralii viu colorate? Sau, dacă ai crescut într-un mediu evanghelic, poate un amvon de lemn cu o un verset sculptat pe el?

Cam astea sunt imaginile pe care majoritatea le evocă atunci când vorbesc despre biserică. Realitatea este că Biserica înseamnă ceva complet diferit.

În cartea sa, The essence of the Church, Craig Van Gelder dădea următoarea definiție: „Biserica este atât o realitate spirituală, cât și o entitate sociologică. Este atât sfântă cât și umană, atât spirituală, cât și socială.”

Eu aș mai adăuga faptul că  Biserica este reprezentantul direct al Lui Dumnezeu pe pământ. Ea este compusă din oameni care trăiesc cu și pentru Dumnezeu. Urmăm principiile Lui Hristos, suntem o coumunitate, o celulă, un trup.

Și totuși, în cadrul acestui nucleu atât de special, sunt probleme. De ce?

Dacă suntem un trup, de ce uneori ne considerăm atât de independenți față de frații noștri? Dacă suntem un mădular în Trupul Lui Hristos, de ce nu stăm în unitate cu celelalte mădulare?

Dacă suntem celule în aceași ”țesut” cum nu ne doare cînd alte celule suferă? Cum putem sta indiferenți față de nevoile celor de langă noi?

Dacă zicem că suntem o familie, de ce nu cunoaștem problemele și nevoile celorlalți membri? Sau, și mai grav, cum putem să închidem ochii în fața suferinței fratelui sau surorii noastre?

Cântăm „Suntem o familie unită” dar nu suntem gata să ne purtăm unii altora poverile, afirmăm sus și tare că dragostea este cea mai mare, dar e suficient ca să ne calce cineva pe șireturi pentru ca toată dragostea noastră să treacă la timpul trecut. Paradoxal, nu? Noi, marii adepți ai rugăciunii, nu ne susținem păstorii și liderii în rugăciune și post, dar ori de câte ori avem ocazia îi denigrăm și îi criticăm?!?

Ne place să povestim de minunile pe care Domnul Isus le-a făcut cât a fost pe pământ, de vindecări, înmulțirea pâinilor etc dar noi nu mișcăm un deget să facem posibilă viața celor necăjiți și nevoiași?

Ce fel de trup suntem când noi ne întâlnim doar la biserică, iar în rest, nu ne mai interesează ce face cutare, dacă X are ce pune pe masă, sau dacă sora aceea văduvă are lemne de foc pentru iarnă?

Sunt conștientă că există și altfel de oameni care au ochii deschiși spre nevoile fraților lor, dar mă tem că numărul acestora este în scădere.

Înainte ca să le băgăm altora de vină pentru bățul din ochiul lor, ar fi mai înțelept să luăm măcar în considerare bârna din ochiul nostru.

Înainte să îi acuzăm pe alții pentru indiferența sau lipsa lor de participare, să ne întrebăm dacă nu cumva suntem chiar noi cauza problemei.

Înainte să arătăm cu degetul situația financiară a unuia sau necazul altuia, înainte să punem etichete și să judecăm, să ne oprim o clipă și să ne întrebăm ce ar face Isus dacă ar fi în locul nostru?

Da, știu că aceasta e o expresie care și-a cam pierdut din semnificație, din păcate, dar poate ar trebui să revenim cu sinceritate la ea.

Ca o soluție la toate problemele din jurul nostru, același Craig Van Gelder accentua că  ”Este nevoie este o inimă, o inimă care să radieze de dragoste și compasiune. Biserica trebuie să demonstreze inima iubitoare a lui Hristos”.

Oare cum și-ar manifesta Isus inima iubitoare dacă ar trăi în zilele noastre?

Ar da El cu pietre în cineva care a călcat strâmb, sau ar face totul pentru ca acea persoană să se reabiliteze?

Oare ar sta să-i judece pe cei săraci sau le-ar oferi o șansă pentru a ieși din starea lor?

I-ar respinge pe cei depenedenți, i-ar alunga pe cei considerați „paria” sociatății sau i-ar ajuta să scape de viciile lor?

Ce ar face Domnul diferit față de cum fac eu? Sau tu.. sau biserica din care faci parte?

Biserica înseamnă mai mult decât niște programe săptămânale, mai mult decât o predică frumoasă și cântări emoționante! Biserica are misiunea de a ieși din zidurile ei și de a trăi o viață asemănătoare celeia pe care Hristos a trăit-o pe pământ.

Dacă Isus și-ar fi construit un loc unde să se adune cu ucenicii Săi și nu ar mai fi mers prin tot Israelul să propovăduiască Evanghelia, oare câți ar fi auzit vestea salvării? Oare câți urmași ar fi avut?

Dar nu, nu ăsta a fost scopul Lui. Pe El nu l-au interesat zidurile sau locurile, ci l-au interesat oamenii!

Scopul Lui nu a fost să lase în urmă o comunitate frumoasă, cântăreți buni și predicatori vestiți.

Scopul Lui a fost ca oamenii să-L cunoască pe Tatăl, iar apoi să creadă în jertfa Sa și să moștenească Impărăția cerurilor.

Nu l-a interesat de bugete, statistici sau alte lucruri de genul acesta, în schimb l-a interesat să facă bine cât mai multor oameni, să aducă speranță, vindecare și viață în cât mai multe inimi. L-a interesat să vindece cât mai multe răni emoționale, spirituale, fizice…

Isus a fost preocupat de inima omului, nu de cât e de bine îmbrăcat, câți bani are în buzunar, sau cât de sus e pe scara socială.

Nu l-a interesat nici chiar de reputația Lui. A stat la masă cu vameșii, a vorbit cu prostituatele, s-a apropiat de leproși, a înviat morți, toate acestea fără nici o prejudecată sau critică și nu i-a păsat ce părere au alții despre acest lucru.

El i-a luat pe oameni ca atare. Le-a rezolvat problemele și le-a dat un nou sens în viață. Nu a stat să le inventarieze poziția, averea sau faima. Nu! Din contră, a schimbat acolo unde trebuia schimbat, a acționat pe baza credinței oamenilor și a oferit o șansă fiecăruia.

Nu a obligat pe nimeni să accepte învățătura Lui. El și-a îndeplinit misiunea pentru care a venit pe pământ. A iubit…a iubit…si iarăși a iubit. În ciuda urii pe care unii nu se sfiau s-o arate, în ciuda disprețului și a batjocorii, El i-a iubit pe toți.

Iar jertfa Lui a fost culmea iubirii. O iubire care renunță la propria viață pentru a câștiga viețile altora. Ce dragoste măreață!

Dar noi? Nu ne putem compara cu El, dar măcar încercăm să călcăm pe urmele Sale?

Încercăm noi ca prin orice faptă să-i plăcem Lui?

Trăim mai mult pentru alții decât pentru noi înșine?

Eu una recunosc că nu. Recunosc că am atâta egoism în mine, că mă înfior! Și totuși, zilnic trebuie să-mi aduc aminte că orice aș face în viața asta, nu sunt eu în centru. Nu este despre mine. It’s all about Him! Fie că aleg să trăiesc pentru slava Lui sau mă închid în carapacea egoismului meu, nu am fost și nu voi fi niciodată eu- centrul poveștii, personajul principal. Dacă uneori mă comport ca și cum aș fi, aceasta e doar o iluzie trecătoare.

Dacă nu e despre mine povestea, nici chiar despre noi, ca Biserică, ci totul e despre EL și pentru EL… nu ar trebui cumva să facem TOTUL pentru slava Lui?

Cand păstrăm acest adevăr în inima și în mintea noastră, nu mai putem să ne comportăm de parcă suntem stăpâni. Nu mai putem să închdem ochii la nevoile celor din jur sau să judecăm în loc să ajutăm.

Când vrei să trăiești pentru Domnul nu-ți mai pasă de ce zic unii sau alții, sau ce fel de reputație ai. Îți pasă doar de misinea care ți-a fost încredințată.

La fel și cu biserica, atunci când scopul ei e să-l facă vizibil pe Hristos n-o să mai aibă timp de dispute, ci o să o să-și sufulce mânecile și o să se apuce de treabă.

Dragii mei, cuvintele sunt extraordinare, dar faptele sunt fundamentale. Poți să predici cât vrei, dacă faptele tale nu spun același lucru, tot ce spui e egal cu zero.

Așa că, împreună, cu mic cu mare, să lucrăm pentru Împărăția Lui Dumnezeu cu bucurie. Să înlăturăm orice obstacol și să ne îndeplinim menirea.

Slujind pe alții fără a aștepta răsplată, încurajându-i pe cei din jur chiar dacă uneori noi suntem cei care au nevoie de încurajări și călcând zilnic pe urmele Mântuitorului nostru, acestea să fie scopurile noastre, iar la final, să auzim mult așteptatele cuvinte: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”

AMIN!

P.S. Am scris textul acesta în urmă cu aproape doi ani, în timp ce îmi pregăteam lucrarea de licență (care trata relația dintre biserică și asistența socială) și atunci una dintre concluzii a fost că biserica ar putea să fie mai implicată în acest domeniu. Știu că este dur ce am scris, dar dacă e să îndrept vreun deget acuzator, o fac înspre mine, nu e nici un atac la adresa nimănui.  🙂

Advertisements

One thought on “Pledoarie pentru Biserică

  1. Prima impresie este, desigur, că textul ar fi prea direct, dar îmi dau seama că aşa ne vine inspiraţia în momente de trezire sufletească. Am vrea să ne fie mereu valabil ceea ce scriem, şi dacă ar crede şi alţii la fel… ce bine ar fi!

    Este o provocare bună, atunci când suntem îndemnaţi să privim mai mult la El, să fim ca El. Multumesc!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s