Suferința- inamic sau prieten?

Ai avut vreodată zile în care totul ți se părea atât de greu și îți venea să renunți?

Ai simțit vreodată că toate eforturile tale sunt zadarnice și că lupți cu morile de vânt?

Dacă nu… ei bine, cred că locuim pe planete diferite. :))

Cu toții avem zile sau momente, sau „eternități” în care starea noastră de spirit este oricum, numai nu veselă, optimistă sau pozitivă. Avem parte de eșecuri, piedici fel de fel, uși închise și tot așa.

Sau poate sunt dureri fizice. O suferință care se pare că nu mai vrea să plece.

În astfel de momente, care e primul instinct? La mine, cel puțin, e să remediez problema. Imediat încerc să ies cumva din starea aceea, să fac ceva care să-mi aducă un oarecare confort.

Dar oare…?

Oare care e scopul acelor momente?

Mi-a luat ceva timp să realizez că tocmai aici e frumusețea și arta prin care se șlefuiește caracterul și că prin durere se ajunge, de fapt la creștere și la maturizare spirituală (și nu numai).

Dacă un strugure se transformă în vin doar dacă e zdrobit, măslinele se  transformă în ulei după ce trec printr-un proces de zdrobire, aurul devine strălucitor după ce este trecut prin foc, iar scoica, pentru a produce o perlă suferă o durere imensă… Dacă toate lucrurile capătă valoare în urma suferinței, de ce noi, oamenii am aștepta să fie altfel?!?

pearl in oyster on beach

De ce fugim de suferință și o considerăm cel mai mare dușman al nostru?

La fel cum pentru o bucată de lut nu e deloc confortabil să fie pe roata olarului, să fie modelată, șlefuită, apoi arsă, nici pentru noi nu e ușor când suferim. Dar durerea e partea inevitabilă a creșterii noastre.

Amy Carmichael a scris o carte deosebită al cărei titlu mă fascinează de fiecare dată când îl citesc: Trandafirul din măceș. Printre altele, am descoperit în carte o poezie superbă care face referire la titlu:

”Tu nu ai acel lucru, însă mă ai pe mine,
Nu sunt Eu îndeajuns, copile, pentru tine?
Știu totul, știu că inima-ți așteaptă
Această bucurie ce încă nu i-e dată.

Și bine-ți știu aleanul ce zilele îți umple,
Când umbli pe cărări familiare, scumpe,
La fel de neobservat precum e aerul,
Dar tu, iubind, tânjind, acolo ești mereu.

Știu totul, dar din măceșul tău va înflori
Un trandafir pentru-alții. De nu așa ar fi,
Eu ți-aș fi spus. Deci vino, rostește căre Mine:
Domnul meu, Dragostea mea, sunt mulțumit cu tine!”

Așadar,  să lăsăm durerea să-și împlinească scopul. Să ne împrietenim cu ea și să vedem ce avem de învățat din ea.

Cu alte cuvinte: „Când viața îți oferă lămâi, fă-ți o limonadă.” 🙂

În încheiere, vă las o întrebare pe care am auzit-o cu mult timp în urmă și care mă pune pe gânduri de fiecare dată când mi-o amintesc:

Este Dumnezeu suficient în viața mea?

Pentru că dacă răspunsul este Da, ce viață împlinită și fericită am avea…

 28bf5dcdc59d62bee20bdf5d4cacfa79

Advertisements

2 thoughts on “Suferința- inamic sau prieten?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s