Scrisoarea II

Dragă Timotei și Timoteea,

Mă întreb cum îți mai merge. Sper că de la foarte bine în sus. 😀 Mie îmi merge bine, am atâta ocupație încât nu am timp să mă plictisesc deși sunt în concediu. Printre multele activități, mi-am făcut timp să-ți mai scriu câteva rânduri, gândindu-mă că tu poate ai mai mult timp liber.

Așa cum îți spuneam în prima scrisoare, de data asta o să-ți scriu câte ceva despre cum e când ai vrea să faci ceva sau să te îndrepți într-o anumită direcție dar ai sentimentul că nu asta ar vrea Dumnezeu de la tine, poate chiar știi că e ceva ce l-ar întrista pe El.

Am avut impresia de multe ori că sunt stăpână pe mine, că ceea ce mi-am pus în cap e cel mai bine pentru mine și nu am vrut nicicum să renunț la dorințele mele. (Pentru că, nu-i așa, atunci când ai o idee te atașezi așa de tare de ea că și dacă îți dai seama că s-ar putea să nu fie bună, nu ai nici un chef să renunți la ea sau să o schimbi?)

Am crezut de multe ori că dacă eu vreau să fac ceva, înseamnă că asta e cel mai bine pentru mine. Și în momentele alea, Tatăl meu- cum îmi place să-L numesc pe Dumnezeu, m-a bătut pe umăr și mi-a zis: „Oprește-te! Nu mergi în direcția bună.” Și credeți că am ascultat? Da’ de unde. Mi-am zis că știu eu mai bine, că ce mi se poate întâmpla… doar știu eu cum să-mi trăiesc viața, până unde să mă apropii de prăpastie și că oricând mă voi putea întoarce înapoi de unde am plecat.

 
Au fost momente in care m-am avântat înainte când trebuia să stau pe loc şi am experimentat ce înseamnă să suferi consecințele neascultării. (Apropo de asta, în caz că vi se pare că părinții voștri sunt sâcâitori și enervanți vă spun că eu am ajuns la concluzia că ne vor doar binele și tot ce fac e pentru a ne proteja de ceea ce cred ei că nu e bine pentru noi, doar că uneori s-ar putea să nu știe exact cum să ne transmită asta, dar hei, cine e perfect? Așa că vă dau un mic sfat și cu asta închid paranteza: Fiți îngăduitori cu părinții voștri  și încercați să vă puneți în locul lor, uneori ajută. 😉 ).

După cum spuneam, în acele momente de rebeliune sau mai bine zis  după ce m-am trezit la realitate, m-am întors la Tata, îndurerată și rănită, iar El m-a primit cu brațele deschise și m-a învățat cu gingășie niște lucruri pe care nu le voi uita. Mi-a spus că El știe ce e mai bine pentru viața mea, să am încredere în El și să-L ascult chiar dacă nu înțeleg pe moment de ce îmi spune Nu unor dorințe și rugăciuni. Am înțeles atunci că eu văd doar o bucățică din adevăr, dar El vede toată imaginea și știe totul, chiar și ce e bine și ce nu-i bine pentru mine.

Câteodată îți faci unele planuri despre care crezi tu că sunt bune, dar constați că Dumnezeu nu e de acord cu ele. Ți se va părea ciudat, dar dacă alegi să te încrezi în El și să-L asculți chiar dacă ți se pare ilogic, o să-ți dai seama mai devreme sau mai târziu că El a avut dreptate. Și o să-i mulțumești că nu a răspuns rugăciunilor tale așa cum ai fi vrut tu. În schimb, El are planuri pentru tine. Și nu orice planuri. În Ieremia 29:11 scrie în felul următor:

Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.

Cuvintele astea mă umplu de speranță și inima mi se liniștește știind că orice ar veni, Tatăl meu are un plan pentru mine. Uneori poate planurile Lui vor fi cam opusul a ceea ce îmi doresc eu, dar știu că ce are El pregătit pentru mine e mai bine decât ceea ce mi-am imaginat eu. Referitor la acest lucru mai e un verset care îmi place mult:

De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu… (Epistola lui Pavel către Romani cap. 8, v. 28)

Deci, dacă îl iubești pe Dumnezeu cu adevărat, orice s-ar întâmpla va fi spre binele tău și chiar dacă nu va fi ușor, vei înțelege că acel lucru e bun pentru sufletul tău. Dacă ți se pare un subiect cam greu, te înțeleg, și eu încă mă lupt să accept voia Lui Dumnezeu pentru mine și să renunț la voia mea. Dacă vrei, aici găsești mai multe din frământările mele legate de acest subiect.

Nu vreau să te obosesc, așa că mă opresc aici. Mai adaug un singur lucru: de cele mai multe ori totul se reduce la încredere. Deseori renunțăm pentru că nu avem încredere deplină în Dumnezeu și începem să ne facem noi un plan de rezervă „în caz că…”. Dar încrederea înseamnă să te arunci în brațele Tatălui, chiar dacă nu le vezi și să știi că El te va prinde. Să ai convingerea că El știe mai bine decât tine ce să-ți dea, ce să-ți ia sau încotro să te îndrume. Dar asta nu înseamnă că nu-L mai rogi nimic că oricum El îți dă numai ce vrea El.:)  Despre asta, o să-ți scriu mai multe data viitoare.

Te las cu următoarele întrebări la care nu trebuie să-mi răspunzi mie, ci ție însăți/însuți:

 

Te încrezi cu adevărat în Dumnezeu?

Ești gata să îți predai toate visele, planurile și dorințele în mâna Lui și să accepți ceea ce vrea El pentru tine?

0541d00fb7e82f4ab41939f07d772186

 

Mă rog să putem face asta în fiecare zi.

Cu încredere înainte! 🙂

Sora ta,

Lavinia

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s